Familia Banu – Familie reabilitată cu ajutorul organizației noastre
Familia Banu este compusă din părinți și 6 copii. În urmă cu aproximativ un an aceștia locuiau într-un cartier mărginaș din Municipiul Galați într-o garsonieră oferita de Primarie de 6 mp, la care plăteau chirie 50 lei/lunar. Echipa Agape i-a găsit pe aceștia într-o iarnă grea, înainte de Sărbători și ne-a atras atenția frumusețea și nevinovăția copiilor, astfel că am vrut să le cunoaștem părintii și unde locuiesc.
Mai mare ne-a fost uimirea să vedem 8 persoane de vârste diferite locuind foarte înghesuiți în acea locuință, încercând să se încălzească la un reșou, iar de celelate lucruri dacă aveau sau nu, nici nu mai îndrăzneai să întrebi. Erau plini de bucurie că cineva îi caută și se interesează de ei.
N-am mai putut sta prea mult pe gânduri, și după ce le-am oferit un pachet cu alimente ne-am gândit că trebuie să facem ceva pentru ei!
Astfel în nu mai mult de două luni, la începutul lunii Martie 2013, aceștia s-au mutat într-un apartament modest cu două camere. Prin câțiva voluntari locali, i-am ajutat să zugrăvească, să-și mobileze casa, să-și ia fiecare traista, că oricum prea multe lucruri nu aveau, și să se mute bucuroși în noua locuință. De atunci și până în prezent, cu ajutorul unor oameni cu suflet mare am reușit să le oferim ajutor constant prin plata chiriei în valoare de 500 lei/luna, a cheltuielilor de întreținere care pe lunile de iarnă au ajuns și la 1000 lei/lună și pachete cu alimente și îmbrăcăminte de câte ori a fost nevoie.
Familia Banu ne mărturiseste ca viața lor s-a schimbat și simt dragostea noastră în fiecare lucru care-l primesc. De cele mai multe ori au trăit în lipsuri și neajunsuri, n-au știut ce înseamnă o locuință caldă și un loc unde cei mai mari dintre copii să-și poată face lecțiile liniștiți. Părinții s-au străduit să le ofere ce au putut..tatăl, din salariu minim pe economie și mama de cele mai multe ori doar din alocațiile copiilor, neputând să lucreze cu atâția copii unul după altul.
La sfârșitul anului 2013 am încercat să privim un pic înainte pentru fiecare familie pe care o ajutăm și ne-am dat seama că singura lor șansă ca la un moment dat să devină independenți ar fi să aibă propria locuință la care să plătească cheltuieli de întreținere mai mici. Astfel că, pentru anul 2014 acesta a fost visul nostru: Să le construim o locuință socială care să fie a lor.