fbpx

Single Blog Title

This is a single blog caption
Putem simți bucuria Paștelui în izolare

Putem simți bucuria Paștelui în izolare?

Zilele aceasta am vorbit la telefon cu o prietenă veche. Locuiește la țară și era obișnuită să meargă la denii în săptămâna mare, să ajute la curățenie în biserică, să facă acte de caritate și multe alte lucruri frumoase pe care noi românii le facem în apropierea sfintelor Paști. La țară se simte mai mult sărbătoarea, bucuria. Se trăiește mai intens. Cei care locuim la oraș, suntem mai preocupați de muncă, activități pentru noi și copii, dezvoltare personală și, pe nesimțite, putem uita de Dumnezeu. Unii își aduc aminte seara, poate la culcare. Sau mai rău, doar atunci când dau de necazuri.

După cum vă puteți da seama, prietena mea este destul de ancorată în credință. Este mulțumitoare înaintea lui Dumnezeu pentru orice lucru. Chiar și pentru natură, flori, dealuri și tot felul de lucruri mici. Nu a speriat-o perioada de izolare, ci din contra a înțeles că trebuie să stea în rugăciune mai mult. Să caute să se apropie de Dumnezeu și să mijlocească pentru țara noastră și pentru toți cei aflați în suferință. Am simțit însă în vocea ei o nostalgie, când a venit vorba de sărbători. Mi-a rămas inima acolo. Mi-aș fi dorit să-i pot aduce zâmbetul pe față. O rază de speranță. Ceva. Orice. Să știu că este bine.

Am stat să meditez atunci și mi-am pus întrebarea: „Putem simți bucuria Paștelui chiar și în izolare?”

Răspunsul a fost da. De noi depinde. Noi putem alege să sărbătorim sau nu. Să-i dăm importanță unui lucru sau nu. Slavă Domnului că avem o grămadă de mijloace la îndemână pentru aceasta. Iată câteva din ideile care mi-au venit:

  1. Cântă în fiecare zi cântări de Patimi și înviere

Cântecul aduce bucurie. Te relaxează. Îți descrețește fruntea. Sau cel puțin așa știe românul. Folosește acest prilej să cânți cântări și pricesne bisericești.

  1. Urmărește filmul cu viața lui Iisus.

Chiar dacă l-ai văzut în fiecare an și poate îl știi pe de rost. Te va ajuta să înțelegi din nou ce jertfă a făcut Hristos pentru omenire.

Citește și: 5 idei de activități pe care le poți face cu copilul tău în apropierea sfintelor Paște

  1. Citește din Biblie pasajele care prevestesc moartea și învierea Domnului Iisus!

Nu știu cât obișnuiești să citești din Biblie. Poate o faci rar, sau poate mai des. Nu contează! Dedică timp în această perioadă și citește. Tu singur acasă. Va avea un impact asupra ta. Dacă în familia voastră sunt și copii, va trebui să adaptezi totul și pentru ei.

  1. Fă o listă cu meniul de Paște, ca în fiecare an. Apoi mergi la cumpărături și cumpără ceea ce ai nevoie pentru o masă festivă.

Chiar dacă ești numai tu și familia ta. Numai tu și soțul. Sau doar tu singur. Îți va face bine să pregătești ceva frumos. Poate, n-ai făcut niciodată cozonaci sau pască. Este cazul să încerci. Va fi incredibil.

  1. Urmărește în fiecare seară online deniile.

Încearcă să faci liniște în inima ta și să te rogi. Să meditezi. Să-ți pregătești sufletul să-L primească pe Cel ce a adus mântuirea pe acest pământ. Nu numai atunci, demult. Ci și acum, aici, pentru tine.

  1. În seara de înviere ieși la balcon. Aprinde o lumânare și cântă!

„Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” Cu siguranță vor fi și alții care vor face același lucru. E ceva inedit. Ceva ce nu ai ocazia să mai faci, poate. Îmbrățișează-ți vecinii din priviri și spuneți-vă unul altuia „Hristos a înviat!”. Ciocniți apoi un ou roșu și iarăși zic: bucurați-vă! Suntem în case, însă nimeni nu ne poate interzice să sărbătorim politicos. Să ne bucurăm.

 

Sărbători cu pace în suflet vă doresc!

Și nu uitați, voi alegeți: Plângeți după ceva ce nu aveți, sau vă bucurați de ceva ce aveți!

 

Cristina Turbuțan

Leave a Reply