Cum am învățat să mă cert în șoaptă cu soțul meu

Soțul meu este un coleric. Toată lumea știe. Eu sunt, de fel, mai liniștită… Sau eram…Până când mi-am zis: Dacă el ridică tonul la mine, eu de ce să nu-l ridic. Să ma las mai prejos?

Și așa am început să țin pasul cu el. Ce făceam de fapt? Ne întărâtam unul pe altul la mânie. Și orgoliul din noi tot timpul parcă ne zicea: „Nu te lăsa mai prejos!”

Într-o seară în care încercam să mă liniștesc după o ceartă am realizat că m-am schimbat. Nu mai pot susține despre mine că sunt o persoană liniștită. Am ajuns să fac lucruri pe care nu le-aș fi făcut. Nu aș zice neapărat grave. Dar, nu erau conforme cu educația pe care am primit-o. Atunci am început să-mi pun întrebări. Unde greșesc? Cum am ajuns în acest punct?

Am avut o discuție deschisă cu soțul meu și i-am mărturisit frământarea mea. M-a luat în brațe. Ne-am recunoscut amândoi greșelile. M-a rugat să-l ajut. El, toată viața fusese așa. E un defect din familie. Calculând la rece mie mi-ar fi fost mai ușor să renunț la tonul ridicat. Ne-am dat seama că de acolo pleacă problema. Când începe unul dintre noi să ridice tonul. Poate fi involuntar, sau nu. Însă dacă celălalt continuă, iese ceartă. Dacă celălalt rămâne calm, atunci, partenerul nu va avea cu cine să certe.

Mi se părea idealist. Însă am avut încredere, că voi reuși, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Am stabilit un lucru atunci, care îl uitasem între timp. Noi doi suntem prieteni. Și prietenii nu concurează unul împotriva celuilalt. Prietenii se ajută. Cum putem noi să ne ajutăm în această situație?

Am găsit o soluție practică pe care aș vrea s-o împărtășesc și cu voi.

Am stabilit așa: Dacă unul dintre noi ridică tonul, celălalt îi va aduce aminte frumos, să-l coboare. Să-și exprime punctul de vedere, însă pe un ton frumos. Dacă nu lăsăm tonul înseamnă clar, că acolo este multă mândrie. Iar mândria este păcat înantea lui Dumnezeu. Dacă avem puterea să ne smerim, lupta este câștigată. Sună frumos și încurajator. Chiar a funcționat la noi. Am reușit să scap de ridicatul tonului. Și la soțul meu s-a diminuat foarte mult. La el lupta e mai grea, problemele având rădăcini puternice încă din copilărie. Însă eram oricum pe o linie foarte bună.

Când au apărut copiii în viața noastră, ne-am propus un lucru. Nu ne vom certa sau contrazice de față cu ei. Ne reglăm conturile, după ce ei adorm. Zis și făcut. Însă, după ce dormeau copiii, după lungi chinuri cu adormitul, mi-am zis: Trebuie să mă port cu cea mai mare grijă să nu-i trezesc, altfel, toată liniștea mea s-a dus. Și așa ne exprimam nemulțumirile în șoaptă. Oricât am fi vrut să ridicăm tonul, nemulțumiți fiind, nu se putea. Să doarmă copiii era mult mai important decât nemulțumirile noastre.

Am stat apoi să văd totuși de unde mai vin conflictele. Că poți să te cerți în șoaptă și tot nemulțumit să fii.

De când e lumea și pământul se zice că femeile sunt cicălitoare. Sincer, nu mi-a plăcut această etichetă, și mi-am propus s-o demontez. Cum? Nu știam, dar nu vroiam să fiu asociată cu acest cuvânt.

L-am întrebat pe soțul meu ce le face pe femei să fie cicălitoare. Răspunsul a fost mai mult decât evident. Și anume faptul că repetăm la nesfârșit aceleași lucruri. Sigur, de multe ori poate avem motive. Becul de la baie care rămâne veșnic aprins, șosetele care nu sunt puse niciodată la locul lor, gunoiul care uită mereu să-l ducă, etc.

Am realizat însă un lucru. Oricât aș repeta ceva, problema nu se rezolvă. Ci din contră, generează o altă problemă. Sau ceartă mai bine zis. Am pus capul în pământ și am oftat zicându-mi: Nu pot eu să-l conving. Dacă el nu vrea, eu nu am cum. Câteodată nu vrea, alte dăți nu-și dă silința, sau pur și simplu neglijează. Deci nu ține de mine. Mi-am propus un lucru: Să-i zic de maxim 2-3 ori ceva și să-l las în pace. Poate că voi avea mereu de adunat șosete după el, însă voi avea liniște în casă. Iar asta este mai depreț decât orice. Dumnezeu este singurul care poate să-l conștinentizeze. La timpul și la momentul potrivit.

În cazul copiilor, e diferit. Voi pregăti un articol și legat de copii, pe această temă. Însă cu o altă ocazie.

Până atunci, dragi soții, vă doresc să cautați, mai întâi de toate liniștea și armonia casei voastre! Nici un soț nu este perfect. Nici o soție nu este perfectă. Însă, cu ajutorul Domnului, cei doi pot face casă bună împreună. 😉

P.S. Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să-l împărtășiți cu o persoană dragă. Poate îi va fi de ajutor.

Cristina Turbuțan