fbpx

Single Blog Title

This is a single blog caption
Cum mă raportez la partenerul de viață când mi-a gresit

Cum mă raportez la partenerul de viață când mi-a greșit?

A greși este omenește. Zi de zi întâlnim mai multe sau mai puține situații în care suntem provocați să iertăm. Nenumărate persoane beneficiază de iertarea noastră în situații banale – cum ar fi o îmbulzează într-un mijloc de transport în comun, de pildă – dar cum ne raportăm la partenerul sau la partenera de viață când ne-a greșit? Dorim să vă provocăm la iertarea în căsnicie! Să facem acest lucru însă cu multă dragoste și fără reproșuri ulterioare!

 

Iată ce afirmă dr. Dimitry Semenik în cartea Divorțul: cum îl prevenim, cum îl depășim, Editura Sophia (pp. 190-191).

„Să băgăm de seamă că potrivit tradiției creștine nu trebuie să-l ponegrim pe omul care a greșit, ci să cerem pentru el de la Dumnezeu ocrotire și ajutor. Soțul (soția) care a greșit are sufletul apăsat. Conștiința îl mustră sau o învinuiește pentru trădarea săvârșită. Nu-și găsește odihna nici ziua, nici noaptea. Trebuie să învățăm să ne gândim nu la noi înșine, ci să ne gândim cu milă la cel care nu se poate bucura de viață. Pentru o singură oaie pierdută, se spune în Evanghelie, Domnul lasă nouăzeci și nouă de drepți. El vine, caută, o găsește și o aduce pe umeri la turma sa. Lucrul acesta sună cel puțin ciudat, întrucât noi avem alte concepții: iubim atâta timp cât omul ne convine, atâta timp cât și el ne iubește.

Citește și: 4 Piloni pentru edificiul familiei

Logica noastră e următoarea: „Te-ai făcut rău, ai greșit, m-ai rănit, așadar trebuie să te pedepsesc, să te trag la răspundere pentru situația gravă ce s-a creat.” Nu suntem deloc pregătiți să avem milă, nu suntem pregătiți să nutrim compasiune față de „oaia rătăcită”.

Dar uite că logica modelului creștinesc este cu totul alta.

Față de cel care a greșit, care e păcătos, Domnul întinde îndoit dragostea, mila și grija Sa, fiindcă acesta se află în pragul pierzării. Și soția, rugându-se pentru soț, care i-a pricinuit o asemenea traumă, trebuie să găsească puteri chiar și în clipa fatală a divorțului pentru a nu se împietri sufletește, pentru a nu-l lepăda din suflet, ci a se strădui să îl înțeleagă. El a slăbit duhovnicește și nu a rezistat în ispită. În această situație grea trebuie să cerem de la Dumnezeu ajutor pentru ca El să-l înțelepțească, să-l întărească, să-i dea puteri să se pocăiască pentru ceea ce a făcut. Eu cred că femeia creștină săvârșește o adevărată nevoință atunci când poate să se roage pentru fostul soț cu compasiune: „Doamne, iartă-l, că nu știe ce face!”

 

De fiecare dată când ni s-a greșit, simțim o nevoie interioară de dreptate. Este dorința noastră – pe care o apreciem ca fiind firească – după răzbunare, dorința de a primi satisfacție pentru răul pricinuit. În oricare situație însă, esențial este să ne răspundem unei întrebări: cu excepția unei stări de relativ „bine emoțional”, ce voi câștiga când îmi voi primi dreptatea sau când mă voi răzbuna? Va fi bine și altfel decât sub aspect emoțional?

Când partenerul sau partenera de viață ne greșește, cu siguranță este esențial să gestionăm astfel situația încât să nu avem parte doar de un bine individual, ci de unul familial.

La urma urmelor, clipa trece și o dată cu aceasta vine regretul că – pentru o emoție de moment – ne-am căpătuit cu un dezechilibru familial mult mai durabil! Așa după cum spunea un părinte, mai bine o pace strâmbă, decât o dreptate dreaptă! Este greu să gândim așa „la cald”, dar dacă ne educăm în acest sens – cu ajutorul lui Dumnezeu – avem toate șansele să reușim!

Citește și: Cum să-ti restabilizezi relația după o ceartă explozivă?

Scrie un comentariu