fbpx

Single Blog Title

This is a single blog caption
4 amintiri pe care mamele ar trebui sa le aiba cu copiii lor vara

4 amintiri pe care mamele ar trebui sa le aibă cu copiii vara

Prietena mea este învățătoare. Prima temă pe care le-a dat-o elevilor ei după vacanța de vară a fost următoarea: să scrie despre amintirea lor preferată din vară. În fiecare an, anumiți studenți răspund astfel: „nu am făcut nimic în această vară. Mama a fost atât de ocupată, de aceea ne-am uitat la televizor toată ziua”. Nu îmi doresc să fiu acel tip de mamă. Recunosc că am fost și distrasă de alte activități și i-am lăsat pe copiii mei să piardă timpul în trecut. Însă nu îmi mai doresc ca printre acele răspunsuri să se afle și cele ale copiilor mei. Așadar, am promis că verile nu vor mai fi la fel de acum încolo.

Mă voi bucura în mod deliberat de fiecare moment petrecut împreună cu copiii mei. Nu mă voi îngrijora ca totul să fie perfect, ci în această vară îmi voi concentra atenția pe câteva moduri de a construi amintiri, distractive și frumoase. Iată cele 4 amintiri cu care copiii mei vor rămâne după vara aceasta.

  1. Amintiri cu o mamă bucuroasă

Într-o perioadă, îmi displăcea să îi văd zilnic pe copiii noștri în pijamale la ora două după-amiaza. Desigur, câteva zile pline de relaxare în timpul verii sunt binevenite. Însă pentru a evita amintirile cu o mamă nervoasă și pentru a crea amintiri cu o mamă veselă, spuneți-le copiilor că după relaxarea avută, vă așteptați de la ei ca să fie productivi măcar într-o parte a zilei.

Mărturisiți-le punctual așteptările voastre, pentru ca să nu „explodați” din cauza nervilor întinși la maximum.

Citește și: 7 SECRETE pentru o VACANȚĂ DE NEUITAT în familie

  1. Amintiri cu ieșiri minunate

Vremea pe timpul verii poate fi extrem de caldă unde locuiesc. Astfel temperaturile ridicate pot crea un mare disconfort, mai ales dacă nu alegeți o activitate, cum ar fi înotul, sau alegeți să aveți în permanență cu voi un aparat de aer condiționat. Copiii trebuie să se lupte cu tentația de a se închide în casă și de a sta cu ochii într-un ecran.

În ciuda temperaturii ridicate, chiar și la umbră, încercați să ieșiți din casă pe cât mai mult posibil. Faceți excursii pe perioade scurte. Planificați una ieftină cu familia sau prieteni. Poate fi vorba de o ieșire undeva aproape de casă, la un film, o vizită gratuită la un muzeu sau ieșiți doar afară și stați la umbră. Dacă vremea e mai temperată unde locuiți, spuneți copiilor voștri: „când răsare soarele, mergem și noi afară.”

  1. Amintiri legate de ajutorarea altora

Uneori, poate fi greșit să ne dorim o vară doar distractivă, mai ales atunci când singurul nostru obiectiv este să ne facem amintiri cu copiii noștri doar despre excursii minunate, parcuri de distracții și timp petrecut cu prieteni la mall. Cu siguranță ei vor avea amintiri frumoase, însă se puteau bucura de mult mai mult.

Vara este anotimpul perfect pentru implicarea copiilor noștri în voluntariat. Copiii voștri mici vă pot însoți când mergeți să lecturați pentru copiii defavorizați ca un centru de copii cu nevoi speciale. Se mai pot implica în excursii lângă orașul vostru. Pot lucra part-time pentru a strânge bani pe care să îi doneze mai apoi. Copiii de toate vârstele îi pot ajuta pe vecini sau bunici.

Citește și: 4 TIPURI DE INVESTIȚII în copiii tăi

  1. Amintiri cu descoperiri

Soțul meu mi-a povestit că amintirile lui de vară erau următoarele: lungi perioade de plictiseală și atât. În acea perioadă în care nu exista încă internet, el și fratele lui vizionau multe desene animate cu Spiderman. Apoi se certau din cauza jocului „Nu te supăra, frate”.  Odată au dat chiar foc magaziei din spatele casei, din greșeală (cred că a dispărut plictiseala atunci când au venit pompierii).

Nu trebuie să îi distrăm pe copiii noștri în fiecare secundă a verii. Însă dacă copiii au ceva ce să descopere, cum ar fi citirea unei cărți minunate, deprinderea unui meșteșug, construirea a ceva sau practicarea unui sport de vară – doar așa ei vor avea niște amintiri grozave! Iar dacă copiii voștri sunt mai mari, este imperios necesar să vă ajute la treburile gospodăriei sau să își caute un loc de muncă. Construiți împreună cu ei niște amintiri de vară pe care v-ați dori ca odraslele voastre să le păstreze vii în mintea lor.

Spuneți-ne! Ce idei aveți pentru a vă face amintiri frumoase pe timpul verii?

Scrie un comentariu